ATENŢIE LA BUZUNARE…!!! SORINA PINTEA ŞI-A RETRAS DEMISIA ŞI SE POATE ÎNTOARCE LA SPITALUL DIN BAIA MARE

”Sorina Pintea a transmis o adresă la Consiliul Județean Maramureș prin care a anunțat că își retrage demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare înainte de împlinirea termenului după care demisia producea efecte. Dânsa informează Consiliul Județean Maramureș că rămâne în concediu medical și propune ca în funcția de manager al spitalului să fie înlocuită de directorul medical Vasile Pop, ca interimar. Noi am luat act de această retragere a demisiei și am informat la rândul nostru spitalul din Baia Mare. Sorina Pintea a obținut postul de manager prin concurs, iar mandatul îi expiră în acest an”, au spus reprezentanții CJ Maramureș.

Sorina Pintea – manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş – este acuzată de procurorii DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată și, în momentul de față, se află sub control judiciar.

”În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (…) ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect ‘proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente’, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească (n.r. – Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare) cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, s-a precizat în ordonanţa procurorilor.

Sorina Pintea a luat decizia pentru a beneficia de concediu medical plătit. Concediul mai este valabil trei săptămâni, iar pe 16 mai îi expiră contractul de manager, au spus surse apropiate ministrului pentru Libertatea. În prezent interimatul este asigurat de medicul Vasile Pop.
Citeşte întreaga ştire: Sorina Pintea și-a retras demisia din funcția de manager al spitalului din Baia Mare și a intrat în concediu medical

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

Sursa:Libertatea.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.